joi, 21 iunie 2012

Cum pot fi prevenite si vindecate bolile infectioase grave fara a apela la vaccin?


Glicemia normală şi vitamina C, condiţii pentru o imunitate ridicată

sau despre cum ne putem apăra de bolile infecţioase
Din păcate, după cum spunea Sir Richard J. Roberts, laureat Nobel, ştiinţa medicală a zilelor noastre este puternic influenţată de interesele marilor companii farmaceutice, într-atât încât studii esenţiale pentru sănătatea omenirii sunt trecute sub tăcere, iar altele făcute la comandă sunt super-mediatizate. Având în vedere aceste lucruri, începând cu acest număr vom scoate la iveală câteva dintre marile descoperiri ale ştiinţei medicale a modernităţii, pe care ar fi bine dacă fiecare dintre noi le-ar lua mai în serios.
Vom începe cu abordarea metodelor de vindecare care s-au experimentat în cazul uneia dintre cele mai grave boli infecţioase:poliomielita. Aceste studii sunt relevante pentru tratarea bolilor infecţioase îndeobşte, în condiţiile în care trăim sub presiunea mediatică a psihozei gripei porcine.
Este greu sau imposibil de găsit în manualele facultăţilor de medicină o altă metodă de prevenire şi tratament a poliomielitei şi a altor boli similare în afara vaccinului. Şi, totuşi, realitatea se pare că arată altfel. Au existat tratamente eficiente, au fost aplicate pe oameni, s-au obţinut rezultate – dar tratamentele respective nu s-au făcut cu substanţe sau formule patentabile, deci nu aduceau bani unei anumite industrii. Ca urmare, au fost trecute sub tăcere.
În 2004, doctorul Juan Manuel Martinez Mendez a publicat un foarte interesant articol în publicaţia Townsend Letter for Doctors and Patients. Aşa cum precizează autorul, articolul este „un mic tribut către marii oameni de ştiinţă aproape necunoscuţi în şcolile medicale de astăzi. Ei merită recunoaştere pentru modul în care au înţeles cauzele reale ale bolilor acute şi cronice, cât şi pentru abordarea corectă pe care au avut-o în prevenirea şi tratarea respectivelor boli”.
Întrebarea pe care şi-a pus-o autorul este dacă „poliomielita şi bolile similare pot fi prevenite, tratate sau vindecate fără vaccinare. Mai multe studii de caz arată că au fost folosite cu succes metode alternative de tratament şi prevenire în timpul epidemiilor din anii ’50. În acea perioadă, metodele alternative de prevenire şi tratament a poliomielitei au fost neglijate în favoarea vaccinării în masă. Este vorba de trei abordări: a) administrarea orală sau intramusculară / intravenoasă a vitaminei C; b) administrarea orală a unei soluţii de clorură de magneziu şi c) aplicarea unei diete ce limitează aportul de zahar”.
Rolul nutriţiei în dobândirea şi menţinerea sistemului imunitar a fost ignorat sau insuficient înţeles, dar mai ales insuficient şi incorect comunicat. De exemplu, nu s-a scris despre rolul glicemiei în imunitate, nici despre rolul vitaminei C în doze considerate mari, deşi cercetările pe animale arată că aceste doze sunt necesare şi au efecte deosebit de bune asupra organismului.
Regulile sunt simple şi se pot observa la animale:
* glicemia normală constantă este unul dintre cei mai importanţi factori pentru imunitatea şi eficienţa funcţionării organismului;
* vitamina C în doze mari are efecte deosebite, acţionând ca un antiviral.
Societatea Internaţională de Medicină Ortomoleculară menţionează în articolul „Vitamina C ca antiviral: totul este doza”:
Corpurile noastre nu pot produce vitamina C, deşi majoritatea animalelor poseda încă mecanismele prin care produc cantităţile necesare de vitamină C. Dar de cât de multă vitamină C avem nevoie? Argumentele pot fi găsite dacă ne uitam la câtă vitamină C produc animalele în corpurile lor. Răspunsul este: multă vitamină C. Majoritatea animalelor produc o cantitate ce corespunde la un adult uman cu 5.000 – 10.000 de mg de vitamina C pe zi. Este puţin probabil ca animalele să fi ajuns să producă atât de multă vitamină C dacă nu ar fi avut nevoie de ea şi dacă nu ar fi folosit-o. Chiar şi în celulele din multe ţesuturi umane, concentraţia de vitamină C este şi de 25 de ori mai mare decât concentraţia din sânge.
Nevoia de vitamină C a fiecărei persoane diferă datorită deosebirilor genetice şi biochimiei individuale. Mai mult, corpurile noastre trec prin nivele diferite de stres şi consumăm alimente diferite. De aceea, nivelul de vitamină C pentru un adult ce doreşte să-şi menţină sănătatea variază între 2.000 şi 20.000 de mg pe zi. Linus Pauling lua personal 18.000 de mg de vitamina C pe zi (18 grame). A fost ridiculizat de nenumărate ori pentru asta, dar este interesant de observat că d-rul Pauling avea două premii Nobel mai mult decât criticii săi. A murit la vârsta de 93 de ani. Dr. Abram Hoffer, coleg cu dr. Pauling, lua şi el megadoze de vitamină C şi a recomandat cu succes dozele mari de vitamină C către mii de pacienţi, în cei 55 de ani de practică medicală. Dr. Hoffer a murit la vârsta de 91 de ani”.
Dar să ne întoarcem la articolul doctorului Juan Manuel Martinez Mendez:
„Întâi a fost contribuţia de excepţie a d-rului Benjamin Sandler, un nutriţionist care a observat că iepurii nu se îmbolnăvesc de poliomielită: «Autorităţile au observat că în mod normal iepurii sunt rezistenţi la viruşii poliomielitei. Dr. Sandler a mai observat că studiile arată că nivelul glicemiei iepurilor nu scade niciodată sub 100 mg» (1)i. Dar declanşarea unei hipoglicemii în condiţii de laborator era posibilă, şi ceea ce s-a observat după instalarea hipoglicemiei a fost că «animalele prezentau simptome de infecţie în aproximativ 10 ore de la inocularea intracerebrală a virusului» (2). De asemenea, în circumstanţe normale, corpul unui iepure produce zilnic vitamina C într-o cantitate ce corespunde, la un adult de 70 de kg., unor valori cuprinse între 1.547 şi 15.820 mg. (1,547 gr. şi 15,820 gr.). În condiţii de stres sau infecţie, cantitatea de vitamina C sintetizată se cvadruplează uşor (3).
Dr. Benjamin Sandler a descoperit că dacă vrei să previi poliomielita, turbarea, tuberculoza, pneumoniile, infecţiile recurente etc. este necesar să eviţi atât hipoglicemia, cât şi hiperglicemia.
Zahărul din sânge şi oxigenul sunt cele două ingrediente ale „combustibilului” ce „arde” constant în fiecare ţesut al corpului. Pentru ca organismul să funcţioneze cu eficienţă maximă (incluzând şi „mintea”), cantitatea de glucoză din sânge trebuie să fie echilibrată de cantitatea de oxigen din sânge. Dacă nivelul de glucoză în sânge variază constant, atunci se instalează hipoxemia (oxigenarea insuficientă). Hipoglicemia cauzează hipoxemie în ţesuturi şi aceasta, la rândul ei, poate duce la o mulţime de probleme. Din câte ştiu, d-rul Sandler a condus o campanie unică în vara lui 1948. Timp de patru luni şi jumătate, cetăţenii din Carolina de Nord au urmat sfaturile doctorului şi o dietă specifică. «Astfel am ajuns la o formulă simplă de a preveni poliomielita: eliminarea din dietă a zahărului şi a alimentelor ce conţin zahăr, precum şi reducerea consumului de alimente ce conţin amidon» (2). Dr. Sandler a mai scris: «Pot afirma fără rezerve că o astfel de dietă, strict controlată, poate genera în 24 de ore un grad de rezistenţă a corpului uman suficient de ridicat pentru a combate boala» (2). Aproape 5.000 de cazuri de poliomielită au fost prevenite.
«În timpul verii din 1949, cetăţenii din Carolina de Nord au redus consumul de zahar cu 90%, şi numărul cazurilor de poliomielită a scăzut în acest stat cu acelaşi procent» (10).
Nu a existat o campanie propriu-zisă în 1949 (au fost raportate 229 de cazuri de poliomielită), dar numărul a fost mult mai mic decât în 1948 (2.498 de cazuri raportate) – şi aceasta datorită faptului că «părinţii din Asheville şi-au amintit de sugestiile legate de dietă şi le-au urmat şi în 1949» (2).
După încheierea acestei campanii generate de unul singur, dr. Sandler a decis în 1951 să publice uluitoarele rezultate ale muncii sale.
După ce întreaga dramă a epidemiilor a fost observată, dr. Sandler şi-a prezentat concluziile realistice şi pragmatice: «Metoda pe care eu o ofer ca protecţie împotriva poliomielitei se bazează pe conceptul că menţinerea unui nivel normal de zahăr în sânge previne invadarea ţesuturilor organismului de către virusul poliomielitei şi astfel se previne infecţia». Şi, mai departe, «după o cercetare intensă, timp de 12 ani, a relaţiei dintre dietă şi susceptibilitatea la infecţii, nu numai în cazul poliomielitei, ci şi în infecţiile respiratorii comune şi tuberculoză, m-am convins că prin nutriţie adecvată organismul uman se poate proteja singur împotriva infecţiilor». Şi doctorul a mai adăugat: «Cunoaşterea este putere». Toate astea au fost scrise în 1951! (2)”
Vindecarea poliomielitei în 48 de ore
Cea de-a doua abordare a fost cea a doctorului A. Neveu, care administra persoanelor ce tocmai contractaseră poliomielita o soluţie simplă, dar extrem de eficientă: 20 gr. clorură de magneziu, dizolvată în 1 litru de apă (soluţia putând fi folosită şi în cazul nou-născuţilor, precum şi al persoanelor în vârstă). Aceşti oameni au fost vindecaţi în 48 de ore (4). Păreau a fi sub o „protecţie sigură” şi se pare că numai persoanele care nu au urmat recomandările s-au îmbolnăvit.
Un pionier al medicinei ortomoleculare
Doctorul Fred R. Klenner a avut o altă abordare. În timpul epidemiei de poliomielită din 1948 din Carolina de Nord, d-rul Klenner le-a administrat la 60 de pacienţi afectaţi de poliomielită doze masive de vitamina C, la fiecare 2 sau 4 ore – fie oral, fie intramuscular sau intravenos. Rezultatul a fost recuperarea pacienţilor în 3-5 zile (5).
Studiu de caz: poliomielita
„Deşi am reuşit să vindecăm multe cazuri de poliomielită folosind doze masive de acid ascorbic, un anume caz demonstrează valoarea vitaminei C. Doi fraţi erau bolnavi de poliomielită. Acestor doi fraţi li s-au administrat intravenos 10 şi 12 grame de vitamină C, în funcţie de greutate; administrarea s-a făcut cu o seringă de 50 cm3, de patru ori la fiecare 8 ore şi apoi de alte patru ori la fiecare 12 ore. Li s-a mai administrat 1 gram de vitamină C pe cale orală, la fiecare 2 ore. S-au recuperat complet şi amândoi au devenit vedete atletice în liceu şi la colegiu. Un al treilea copil, un vecin, aflat în grija altui medic, nu a primit vitamina C. Şi acest copil a supravieţuit. Tânăra femeie este încă nevoită să poarte bretele ajutătoare pentru braţe (6).
Dr. Fred R. Klenner a scris despre acţiunea-cheie extraordinară a vitaminei C: „Am reuşit să adunăm suficiente dovezi clinice care dovedesc fără echivoc că vitamina C este ceea ce avem nevoie în tratarea bolilor generate de tot felul de viruşi. Mai mult, vitamina C este un adjuvant major în tratarea altor boli infecţioase” (7).
Realmente exasperat de părerile colegilor de breaslă, d-rul Klenner concluziona în lucrarea sa din 1959 publicată în Tri-State Medical Journal: „Când boala este în forma sa acută, administrarea de acid ascorbic în cantităţi adecvate, atât oral cât şi injectabil, va duce la recuperarea rapidă a pacientului. Credem că administrarea de vitamină C trebuie făcută injectabil, în cantităţi ce corespund de la 250 mg. până la 400 mg. per kilogram-corp, la fiecare 4 până la 6 ore, timp de 48 de ore, apoi la 8 până la 12 ore. Doza administrată oral este o doză ce poate fi tolerată. Celor ce spun că poliomielita este o boală care nu se poate trata, eu le spun că mint. Poliomielita în formă acută poate fi vindecată în 96 de ore sau mai puţin. Rog autorităţile să încerce această metodă” (The Origin of the 42-Year Stonewall of Vitamin C, Robert Landwehr 1. 1250 Grizzly Peak, Berkeley, CA 94708. From Journal of Orthomolecular Medicine, Volume 6, Number 2, 1991, pp. 99-103).
Rolul neaşteptat al pâinii negre
Mai târziu, R. Klenner a mai adus un argument legat de motivul apariţiei paraliziei la unele cazuri de poliomielită:
„..revăzând cercetările lui McCormick în cazul celor 50 de cazuri de poliomielită dinăuntrul şi din afara oraşului Toronto, Canada, în timpul epidemiei din 1949, am observat că familiile care mâncau pâine neagră şi s-au îmbolnăvit de poliomielită nu au dezvoltat paralizii; pe când în familiile în care se consuma pâine albă, mulţi dintre copiii care au avut poliomielită au dezvoltat paralizii. Ideea este că pâinea neagră conţine de 28 de ori mai multă vitamină B1 decât pâinea albă. În mod evident, paraliziile ce complica poliomielitele acute par să se datoreze lipsei de vitamină B1” (Massive Doses of Vitamin C and the Virus Diseases: Klenner, Southern Medicine & Surgery, April 1951).
Din informaţiile şi cazurile prezentate mai sus, paşii de vindecare a poliomielitei trebuie făcuţi într-o secvenţă precisă şi sincronizată:
* trebuie administrat nutrimentul adecvat, în dozaj corect şi la intervale ce depind de reacţiile fiecărui individ; se are în vedere vitamina C şi magneziul;
* se previne apariţia hipo- sau hiperglicemiei;
* se urmăreşte redobândirea mobilităţii pacientului, el însuşi mobilizându-se sau fiind ajutat de cei ce-l îngrijesc;
* se administrează vitamina B1 sau tiamină pentru terminaţiile nervoase suferinde, urmărindu-se în genere rezolvarea avitaminozei.
Ne oprim aici cu redarea textului din articolul scris de doctorul Juan Manuel Martinez Mendez. În partea a doua, vom trece în revistă şi restul informaţiilor din articol, dar şi multe alte informaţii despre rolul vitaminelor aşa cum sunt ele privite de medicina ortomoleculară.
Prof. Elena Anastasiu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu