luni, 6 august 2012

ciuperci comestibile

sursa: luise-ciuperci.blogspot.ro

Cantharellus cibarius - Gălbiori, bureţi galbeni

 
 Toată lumea iubeşte aceste ciuperci. Sunt frumoase, gustoase, destul de multe dacă am fost mai harnici decât alţii şi mai presus de toate : nu sunt viermănoase. Toţi cei care culeg ciuperci ştiu foarte bine despre ce vorbesc când spun mai presus de toate. E frustrant când după ce ai mers jumătate de ceas fără să găseşti nimic, în sfârşit îţi tresare inima : uite-o! O ciupercă mare frumoasă, ai zărit-o de la distanţă, crezi chiar că e un hrib imens. Alergi într-un suflet la ea, te împiedici de uscături, te zgârii în crenguţe, numai să pui tu primul mâna pe ea. O, da e un hrib de toată frumuseţea! Îi faci şi poze de frumos ce e! Şi când în sfârşit îl culegi, dezamăgire totală : e plin, plin de viermi!

Creşte pe pământ, în pădurile de conifere şi foioase din mai până în noiembrie. După ploi apar în grupuri numeroase, mai ales în zonele cu muşchi. Perioada de maximă apariţie e iunie-septembrie.
 

 Pălăria are de obicei o culoare galbenă intensă, dar poate fi şi decolorată, galben-albicioasă.  La început are marginile răsucite spre interior, însă treptat acestea se ridică până cănd formează o pâlnie cu marginile ondulate. Diametrul caracteristic e de 3-7 cm.
Stratul fertil are aceeaşi culoare cu pălăria, dar puţin mai intensă, este ridat sub formă de lamele neregulate, bifurcate mai ales spre picior. Între ridurile ce seamănă cu nişte lamele se observă la exemplarele mature o reţea de riduri mult mai mici şi fine.
Piciorul de aceaşi culoare cu pălăria este plin şi se subiază spre bază. Inălţimea caracteristică e de 3-6 cm, iar grosimea de 1-2 cm.
Carnea este tare, plăcut parfumată, de culoare galben deschis.

Seamănă cu Omphalotus olearius, ciupercă toxică, care are însă lamele regulate, pălăria roşiatică,  carnea fibroasă şi mai subţire.


Cantharellus cibarius este o ciupercă care se comercializează nu doar în pieţe ci şi în magazine.


Se poate găti în multe feluri, deoarece este o ciupercă foarte gustoasă. Se poate conserva cu sare, murată sau uscată.

Ca de obicei postez şi videoclipuri cu speranţa că vă vor ajuta şi mai mult la identificarea Gălbiorilor - Cantharellus cibarius.






MIERCURI, 4 MAI 2011


Mireasa ciupercilor - Phallus indusiatus

Când am început să scriu pe acest blog, ideea era să încerc să vă împrietenesc cu ciupercile din ţara noastră. Nici prin cap nu-mi trecea să vorbesc despre cele pe care nu le putem întâlni aici la noi. Dar munca de documentare pe care o presupune orice postare pe acest blog, mă face "volens nolens" să descopăr lucruri noi şi interesante despre ciuperci din alte zone geografice. Aşa am ajuns şi la aceasta "mireasă". M-am îndrăgostit de la prima vedere, şi, cum nu-mi place să fiu egoistă, vreau să vă încânt şi pe voi.

În primul rând, aşa cum cred că bănuiţi deja, nu creşte la noi. Fiind "îmbrăcată" atât de subţire, preferă clima tropicală din Asia, America şi Africa. Se mai numeşte Doamna cu voal (veiled lady), Ciuperca de bambus,( bamboo fungus),Corn puturos cu crinolină (crinoline stinkhorn), etc. Mai are şi o altă denumire latină : Dictyophora indusiata.


Atinge la maturitate o înălţime de 30 cm, cu o pălărie de 2-4 cm. Nu o să insist cu descrierea ei, deoarece chiar dacă poate avea nuanţe diferite atât pentru pălărie, cât şi pentru "rochiţă", e un unicat şi nu poate fi confundată cu nici o altă ciupercă, atât timp cât e decent îmbrăcată cu minunata ei rochiţă din dantelă. La fel ca ruda ei Phallus impudicus este comestibilă, iese din ou, miroase urât şi are proprietăţi curative. 


 Se menţionează că a făcut parte din delicatesele servite de Cixi - Impărăteasa văduvă la banchetul dat pentru a-şi sărbători cei 60 de ani. 
 Chinezii o apreciază foarte mult şi o folosesc în bucătăria de înaltă clasă.
În Guiana Olandeză creşte din abundenţă, oferind un adevărat spectacol prin gingăşie şi colorit.



Phallus indusiatus are efecte antimicrobiene comparabile cu cele ale ampicilinei si tetraciclinei şi efecte antioxidante comparabile cu cele din unele fructe şi legume.
Iată deci mireasa perfectă!

Am găsit şi un videoclip demn de National Geografic :


Aici puteţi admira o minunată mireasă îmbrăcată în alb :



Iar aici una îmbrăcată în auriu :

JOI, 7 APRILIE 2011


Morchella esculenta - Sbârciog, Ciuculete de mai


Ca oricărui iubitor de ciuperci, îmi plac toate ciupercile, dar fiecare ciupercă îmi aminteşte de un anumit moment, de o mâncare, de un parfum, sau o senzaţie. Când e vorba de Morchella esculenta - Sbârciog, Zbârciog, Ciuculete de mai, am imediat imaginea unei tarabe dintr-o piaţă (văzută acum mult, mult timp) plină de zbârciogi mari, frumos aranjaţi într-o piramidă. Era o imagine atât de artistică încât am avut senzaţia că de fapt privesc un tablou. Un tablou cu miros şi culoare de pământ reavăn de primăvară, şi chiar dacă pare ciudat, semăna cu un corn al abundenţei din care se revărsa bogăţia şi frumuseţea primăverii.


Dacă dimensiunile mici ale Morchellei hybrida - Ciuculetelui nu     v-au făcut poftă de o plimbare în natură, sper ca Morchella esculenta - Zbârciogul să vă dea imboldul necesar, deoarece se pot găsi exemplare cu adevărat impresionante aşa cum se poate vedea în videoclipul următor.


Creşte în locuri cu multă umezeală, în iarbă, tufişuri, luminişuri, sau la marginea pădurilor din aprilie până în iunie.
E o ciupercă de talie mijlocie sau mare care creşte în grupuri sau solitară.


Pălăria are formă conică sau ovoidală cu culori de la galben ca mierea, până la maro-gălbui sau gri cu nuanţe de maro ori galben. Suprafaţa pălăriei este formată din alveole cu forme neregulate (ca un material creponat). Pălăria şi piciorul formează un tot unitar gol în interior.



Diametrul caracteristic este de 4-10 cm, iar înălţimea de 3-6 cm.

Piciorul este alb, sau alb-gălbui foarte fragil, aspru la pipăit, gol în interior. Înălţimea caracteristică este de 3-8 cm, iar grosimea de 2-3 cm.
                        
Carnea miroase plăcut a făină, se rupe foarte uşor şi are un gust excelent. Se poate usca foarte bine, păstrându-şi calităţile şi după uscare. 

Se poate confunda cu Gyromitra esculenta, ciupercă otrăvitoare, a cărei pălărie este însă foarte asemănătoare cu un creier, iar în interior are mai multe cavităţi neregulate, 
                                             
spre deosebire de Morchella esculenta care are o singură cavitate de la vârful pălăriei până la baza piciorului.

Ca de obicei am căutat şi am găsit şi două videoclipuri care sper să vă ajute în căutarea şi recunoaşterea Morchellei esculenta - Zbârciogului.







Se poate găti în orice fel de reţetă cu ciuperci, pentru că are un gust excelent.

VINERI, 18 MARTIE 2011


Morchella hybrida (conica) - Ciuculete

Aşa cum am promis, trec la treabă. Din cel puţin două motive şi să nu mă întrebaţi care e mai important, pentru că nu ştiu ce să vă răspund. Un motiv e că Soarele plăcut de primăvară şi comentariile voastre m-au dezmorţit după iarna asta lungă. Iar un alt motiv e că nu aş vrea să rataţi vestitorii cu pălărie ai primăverii.

Clic pe poză pentru mărire
Chiar dacă nu aţi mâncat sbârciogi sigur mulţi dintre voi măcar aţi auzit de ei. Cred că nu greşesc dacă afirm că Sbârciogii sau Ciuculeţii sunt "Hribii" primăverii. Ciuperci frumoase, fragile şi gustoase - Sbârciogii merită toată atenţia iubitorilor de ciuperci. 
Să începem cu Morchella hybrida sau Morchella conica - Ciuculete.
Clic pe poză pentru mărire

 Creşte în poieniţe, la marginea pădurilor, pe lângă tufişuri, primăvara în aprilie şi mai.

Pălăria arată ca o căciulă ţuguiată cu nuanţe mai închise (spre negru) sau mai deschise (bej, maro-gălbui, gri-maroniu sau maro-verzui) de maro. Suprafaţa pălăriei e brăzdată de nişe aranjate frumos între dungi verticale oarecum regulate. Dungile verticale în relief  au de obicei o nuanţă mai închisă decât nişele (găurile).  Jumătatea de sus a pălăriei e prinsă de picior, în timp ce jumătatea inferioară e degajată de acesta.
Înălţimea caracteristică este de 2-4 cm, iar diametrul de 2-3 cm.

Clic pe poză pentru mărire

Piciorul este alb cu uşoare nuante de bej sau galben, cu aspect zgrunţuros, uneori cu riduri în partea superioară. Partea inferioara este mai groasă decât cea superioară. 
Clic pe poză pentru mărire
  În interior piciorul este gol de sus până jos. În general piciorul este cam de două ori mai înalt decât pălăria. Înălţimea caracteristică e de 4-8 cm, iar grosimea de 1-2 cm.



Clic pe poză pentru mărire
 Carnea este fragilă, miroase a făină şi are un gust uşor piperat.
 Fac o mica paranteza şi vă spun sincer că e tare greu de scris blogul ăsta. Să vă spun de ce ? Pentru că trebuie să văd o grămadă de poze şi videoclipuri (din care aleg câteva) care-mi fac o foame de lup. Aşa încât de multe ori trebuie să întrerup scrisul pentru o îndeletnicire şi mai dragă mie : mâncatul. Acum încerc să rezist eroic şi să termin de scris.

Clic pe poză pentru mărire


 Se poate confunda cu Gyromitra esculenta a cărei comestibilitate este discutabilă, dar de care se diferenţiază cel mai simplu prin secţionare.
Clic pe poză pentru mărire

După cum se observă în poza de mai sus, Morchella are o cavitate unică de sus până jos, în timp ce Gyromitra are mai multe cavităţi foarte neregulate.
Morchella hybrida seamănă de asemenea cu toate rudele sale care se bucură, sau mai bine zis ne bucură cu un gust plăcut fără nici un pericol de "reacţii adverse".
Se pretează la orice fel de mâncare din ciuperci. Se usucă foarte bine şi îşi păstrează gustul plăcut şi după uscare.
Sper ca minunatul verde primăvăratic din acest videoclip să vă facă poftă de o plimbare în natură. 



Din fericire am găsit şi lecţia de  micologie în franceză, cu subtitrare în enleză. Spun din fericire pentru că e foarte bine realizat acest videoclip şi e util chiar dacă nu înţelegeţi nici una din cele două limbi (franceza şi engleza). 



Avertizare : sunt ciuperci foarte fragile (se rup uşor), de aceea vă recomand să nu le culegeţi cu nici un chip în sacoşă (nu ştiu dacă o să mai aveţi ce alege acasă din ele), ci doar în coş, eventual găleată.

LUNI, 31 IANUARIE 2011


Amanita caesarea-Crăiţă, Burete domnesc, Roiniţă, Ouşoare

O ciupercă despre care scriu cu plăcerea deosebită a aducerii aminte. Trebuie    să-i  mulţumesc vizitatorului floareamircea89 care mi-a dat impulsul, şi indirect ideea de a scrie despre Amanita caesarea. Din nefericire aici în nordul ţării nu cresc aceste delicioase ciuperci. Am locuit însă în vremea copilăriei pe malul Dunării, unde cresc, sunt cunoscute şi apreciate la adevărata lor valoare. Mama mea le gătea doar pane. Acum stau şi mă întreb dacă mai apuca şi ea să mănânce, pentru că eu şi tatăl meu le mâncam (de cele mai multe ori fără pâine sau orice altceva) fierbinţi imediat ce le prăjea.
"Conform unei epigrame a lui Martial, poţi încredinţa unui servitor aur sau argint, dar în nici un caz aceste ciuperci din care s-ar înfrupta cu siguranţă. Era ciuperca cea mai preţuită de romani : ciuperca împăraţilor, după cum sugerează şi numele, iar adevăraţii gurmanzi o consideră şi astăzi cea mai gustoasă ciupercă." - citat din Suplimentul Estival Tribuna 1983.
Creşte în zonele cu climă mai caldă (în zona mediteraneană) din iulie până în septembrie, în pădurile de foioase, în apropierea castanilor şi stejarilor.

Pălăria are o culoare foarte frumoasă roşu-portocaliu care atrage privirea de la distanţă. La început are forma unui ou, fapt pentru care în unele zone se mai numesc Ouşoare, cum de altfel le spun şi italienii: Ovolo.

După ce iese din ou, pălăria este semisferică, cu timpul devenind întinsă ca o umbrelă deschisă. Cuticula (stratul colorat ce îmbracă pălăria) este mătăsoasă, netedă şi lucioasă şi poate fi îndepărtată cu uşurinţă. Uneori găsim resturi de volvă pe cuticulă.
Pe margini pălăria este uşor striată. Diametrul caracteristic este de 5-15 cm.

Stratul fertil este reprezentat de lamele foarte apropiate de culoare galben intens.

Piciorul are aceeaşi culoare galben intens ca şi lamelele. Prezintă volvă bine dezvoltată (fosta "coajă" a oului din care s-a dezvoltat), albă, groasă. Sub pălărie putem observa un guleraş frumos galben. Piciorul este gros, cărnos, mai subţire sub pălărie.
Înălţimea caracteristică e de 7-12 cm, iar grosimea de 1,5-2 cm.

Carnea este alb-gălbuie, colorată mai intens sub cuticulă : galben sau galben-roşiatic. Este moale cu gust şi miros foarte plăcut de ciupercă.



Se poate confunda foarte uşor cu Amanita phalloides  atunci când încă nu a "ieşit din ou". Însă în secţiune, aşa cum se observă şi în poza de mai sus, la Amanita caesarea  se observa deja pălăria colorată.
Se mai poate confunda la maturitate cu Amanita muscaria şi Amanita aureola, ambele otrăvitoare. Diferenţa este însă evidentă : Amanita caesarea are piciorul şi lamelele galbene spre deosebire de Amanita muscaria şi Amanita aureola  la care sunt albe.


Aşa cum v-am obişnuit vă ofer şi un videoclip. E de-a dreptul enervant cât de multe şi frumoase Crăiţe (Amanita caesarea) găseşte individul (eu una mor de poftă), dar calitatea imaginii m-a convins.



 

LUNI, 13 DECEMBRIE 2010


Phallus impudicus - Burete puturos

Abia după ce am aflat de această ciupercă am înţeles expresia "Bip calului în vârful dealului" (bip pt. că nu am voie să scriu aşa ceva pe blog). Era vorba despre Phallus impudicus sau pe româneşte BozuzBuretele puturos alias - Bip calului. Şi vă rog să nu vă strâmbaţi; parcă savanţii în latină i-au spus mai frumos?! Păi vedeţi ? Ok! Odată ce am lămurit şi cum stă treaba cu numele , hai să vedem ce-i cu această ciupercă.

Clic pe imagine pentru mărire


Cei care merg în pădure se prea poate s-o fi observat, iar dacă nu au observat-o sunt sigură că au mirosit-o chiar dacă nu au ştiut. Atunci când ajunge la maturitate emană un miros de cadavru pe care nu prea ai cum să nu-l sesizezi. Probabil că mulţi dintre noi ne-am uitat în jur să vedem de unde vine mirosul, fără să băgăm în seamă ciuperca.
La noi din cauza mirosului dezagreabil este ori detestată ori neluată în seamă. În Franţa, Germania, America şi China este consumată cu plăcere, crudă sau murată. În Evul Mediu era folosită în tratarea gutei şi ca poţiune de dragoste. Chiar şi în zilele noastre este folosită ca afrodisiac mai mult pentru animale. Eu m-am hotărât să vă vorbesc despre ea datorită unor calităţi mai puţin obişnuite. S-a dovedit în urma unui studiu că poate fi utilizată cu succes în prevenirea şi ca tratament de susţinere a trombozei venoase cauză frecventă de deces a pacientelor cu cancer la sân.

Creşte pe sol umed, la umbră, în tufişuri, păduri de foioase sau conifere din iunie până în octombrie. La maturitate se reperează uşor după mirosul perceptibil până la 4-5 m distanţă.




Această ciupercă are la început o formă sferică şi prezintă rizomorfi (rădăcinuţe).

 Dacă nu suntem atenţi o putem confunda în acest stadiu cu amanitele. E suficient să pipăim oul ca să ştim dacă avem de-a face cu Phallus impudicus : sub pieliţa albicioasă se simte moale gelatinos şi nu dur, cărnos ca la amanite. E  foarte posibil ca pieliţa să crape lăsând să se vadă stratul gelatinos de sub ea.
În secţiune vedem ciuperca în stadiu incipient. În mijloc partea albă se va dezvolta ca picior al ciupercii, iar pălăria e reprezentată de stratul încreţit verde închis.


La maturitate are forma de falus care i-a dat şi denumirea ştiinţifică.

Pălăria are formă de fes (căciulă) şi are diverse nuanţe de verde mai închise sau mai deschise aproape albă. Este subţire, alveolată şi mucilaginoasă. Pălăria este cea care emană acel miros neplăcut de cadavru. Are o dimensiune de 3-4 cm şi se desprinde foarte uşor de picior chiar printr-o simplă scuturare.
Piciorul este albicios, spongios ca un burete şi gol pe interior. Este mai subţire în partea superioară, are gust şi miros de ridiche. Înălţimea caracteristică este de 15-18 cm, iar grosimea de 2,5-3 cm.

Poate fi întâlnită ciuperca matură alături de cea tânără în stadiu de ou aşa cum se vede în această imagine.
Nu se poate confunda cu nici o altă ciupercă. Seamănă doar ca formă cu Mutinus caninus, Mutinus elegans şi Mutinus ravenelii al căror colorit este însă foarte diferit. Oricum şi la acestea în unele zone se consumă ouăle.



La Phallus impudicus se pot consuma ouăle ; în unele zone se consumă şi piciorul după ce s-a îndepărtat pălăria urât mirositoare. Are un gust puternic de ridichi. Se consumă în stare crudă sau gătită. Reţete voi posta pe blogul "Reţete cu ciuperci şi nu numai". Dacă nu e consumată repede, veţi avea surpriza să constataţi că în câteva ore oul de Phallus impudicus s-a transformat în ciupercă.

LUNI, 22 NOIEMBRIE 2010


Polyporus squamosus - Păstrăvul de nuc

Polyporus squamosus - Păstrăvul de nuc este o ciupercă cu care am făcut cunoştiinţă prin telefon. Ştiu că sună ciudat, dar asta e realitatea. Acum câţiva ani m-au sunat foarte agitaţi fratele meu şi soţia lui. Găsiseră o ciupercă foarte mare şi frumoasă şi mureau de curiozitate să afle dacă e şi comestibilă. După o descriere  detaliată a locului unde a fost găsită şi a ciupercii am putut afirma cu convingere : nu e doar comestibilă ci şi delicioasă. Minunată ciupercă nu-i aşa ? Nu sunt prea multe ciuperci pentru care aş putea fi aşa de categorică fără să le pot măcar vedea.


Desigur abia am aşteptat să ajung la ei la Constanţa să văd şi eu minunea. Au găsit-o pe un copac în faţa unei facultăţi, un loc de trafic intens. Să nu credeţi că eu am plecat în aceeaşi zi la ei. Nici vorbă; şi totuşi au fost foarte încântaţi să-mi prezinte ciuperca chiar acolo. Crescuse din nou şi a fost drăguţă să tot crească în acelaşi loc an de an. Între timp au descoperit-o şi pe un copac chiar lângă blocul lor. Din nefericire pentru mine nu am reuşit să o găsesc în altă parte dar mă bucur cel puţin că am avut ocazia s-o studiez şi s-o savurez la Constanţa. Oricum de atunci sunt mult mai atentă la toţi copacii şi vă sfătuiesc să faceţi la fel. Merită toată atenţia dacă te gândeşti că un singur exemplar poate ajunge la 50 cm diametru şi chiar mai mult. Despre gust ce să vă mai spun; cred că numele popular spune destul : PĂSTRĂV!

Creşte pe copacii vii : nuci, arţari, alte foioase sau pomi fructiferi, din aprilie până în octombrie. Nu vă bucuraţi dacă apare în grădina proprie! E un parazit periculos pentru copaci. Omoară un copac în câţiva ani . Uneori cresc etajat - una deasupra celeilalte. Poate să crească în grupuri mici sau în grupuri mari care par că sufocă copacul.

Pălăria este reniformă (are forma unui rinichi), de culoare albă sau crem acoperită cu scuame maro închis care desenează semicercuri pe suprafaţa pălăriei. Aşa cum am spus puţin mai sus ajunge la dimensiuni foarte mari, dar exemplarele mici au doar câţiva centimetri.


Stratul fertil de sub pălărie continuă şi pe piciorul ciupercii şi este format din pori mici alb-crem la exemplarele tinere. La exeplarele mature seamănă puţin cu un fagure, iar culoarea se schimbă în ocru.






 Piciorul este gros şi scurt, orientat desigur spre scoarţa copacului.Pot fi concrescute mai multe ciuperci. Din lateral ciuperca seamănă cu o pâlnie strâmbă. Pălăria arată ca o continuare a piciorului nefiind clar delimitată de acesta. În locul de prindere de copac culoarea piciorului e maro închis spre negru.


 Carnea este albă şi are consistenţa caşcavalului la exemplarele tinere şi mai tare ca o piele la cele bătrâne. Păstrăvul de nuc are un miros plăcut de miere, făină sau pepene verde când e tănăr. La bătrâneţe miroase astringent a tanin.


 Acum ar trebui să spun cu cine seamănă. Asta e propoziţia mea favorită : nu seamănă cu nici o altă ciupercă care creşte pe copaci! Deci: curaj! Bucuraţi-vă de minunatul Păstrăv de nuc.




Se pot consuma doar exemplarele tinere cu carnea albă care se taie uşor cu cuţitul. E un deliciu. Seamănă la gust şi consistenţă cu mult mai cunoscutele Pleurotus pe care le găsiţi în comerţ, cu diferenţa că aceasta e mult mai cărnoasă. Un singur exemplar poate avea 1-2 kg. Se poate găti în multe feluri, dar vă recomand ciorba de Păstrăv de nuc, pane, cu sos Remoulade, cu sos Tartar sau cu sos vânătoresc. Înainte de a o găti curăţaţi pieliţa cu scuame.




Nu e prea grozav, dar e singurul videoclip pe care l-am găsit cu păstrăvul de nuc.



Orice ciupercă necunoscută e nebună.

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu