marți, 10 iulie 2012

Cerere pentru o patrie ce îmi aparţine



autor vasile iftime


Tovarăşe ministru,
ajută-mă să-mi schimb patria!
Ca o adiere de vânt,
inima mi-a zburat printre gratii
(pentru zbor nu s-au inventat frontiere);
acum numără timpul ce o să vină
ascunsă sub alte perechi de coaste.
Sângele meu se bucură izvor,
sângele ei se bucură sete,
cană cu vin,
turtă coaptă pe vatră.
Cântec se bucură sângele nostru.


Când eram mic, în jurul patriei mele,
a crescut un gard din beţe de răsărită.
Mai târziu, drumul către cireadă
tăia patria pe din două.
Cureaua lată de trei degete –
tata îmi măsura spatele după fiecare beţie.
Cercuri de fum, ţigări snagov cu filtru
(un pachet, şase ouă ce nu săreau cercul)
înnorau cerul patriei mele.

Despre patrie, ca despre mort, numai de bine!
Chicotelile fetelor prin lanurile tăvălite de lucernă,
scăldatul la miezul nopţii în iazul popei Secară
(„Mama voastră de derbedei,
aşa-mi trebuie dacă nu v-am înecat în cristelniţă la botez!”),
grădina cu harbuji a mătuşii Casandra,
văduva satului –
i-a îngropat pe toţi trei sub o singură cruce –
mălaiul uscat în rolă, nopţi aburinde de iarnă,
făină de grâu cât să lege
poveştile,
multe poveşti despre o patrie ce nu-mi aparţine.

Tovarăşe ministru,
inima mea şi-a ascultat glasul,
nu a trecut fraudulos frontiera.
De ce te miri?
Este de-a dreptul banal de simplu pentru o inimă să treacă o apă,
cum banal este pentru un dor să treacă un munte,
pentru un bob să dospească o pâine.
Şi-a ascultat glasul ca pe o chemare de clopot.

Nu mă înţelegi.
Nici eu nu mă înţeleg, tovarăşe ministru,
acum când printre gratii mi-a zburat patria.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu